Sâmbătă, pe 16 iulie, cei ce îndrăgesc mișcarea în natură sunt invitați la nici 40 de km de București, la Parcul de Aventură Comana, să se întreacă într-o competiție de vâslit pentru amatori.
În echipaje de câte doi, concurenții vor experimenta vâslitul în canotcă (o ambarcațiune din lemn care combină trăsăturile lotcii pescărești din Deltă cu suplețea și viteza unei canoe).
Evenimentul începe cu lansarea la apă a canotcii realizate de un grup de elevi din Comana și Vlad Țepes care, în timpul unui atelier educațional coordonat de Viorel Gheorghe (meșterul marangoz al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23), au construit cu mâinile lor, în doar 4 săptămâni, o ambarcațiune din lemn perfect funcțională.
După lansarea la apă a canotcii, vor avea loc exerciții pe apă cu ambarcațiunea, iar apoi copiii, părinții, bunicii și ceilalți vizitatori ai Parcului Comana sunt invitați să se bucure de o competiție sportivă de vâslit pentru echipaje de copii. Nu este necesar ca participanții să aibă experiență de vâslit, pentru că vor beneficia de un scurt instructaj de mânuire a canotcii. Participarea este gratuită iar înscrierile se fac la fața locului, în dimineața competiției.
Evenimentul este realizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, cu sprijinul Kaufland România și în colaborare cu Administrația Parcului Natural Comana. Parteneri: DC Communication, Aqua Carpatica.
Detalii și agenda evenimentului sunt disponibile aici: www.rowmania.ro/descoperacomana
Descoperă Rowmania este o campanie de promovare a patrimoniului hidrografic românesc, inițiată în urmă cu aproape 10 ani de Ivan Patzaichin, în încercarea de a îi reconecta pe oameni la natură, având ca instrument canotca și ca activitate vâslitul.
În prezent, face parte dintr-un program mai amplu al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, Apele Unite ale României, care urmărește angrenarea comunităților într-un exercițiu de descoperire și protejare a apelor ce le traversează și de valorizare a peisajului urban riveran prin activități de educație, consultare publică și democratizare a accesului la apă.
Proiectul Apele Unite ale României – democratizarea accesului la apă este derulat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Fundația Dala, Asociația miniMASS, Asociația Unda Verde, Apele Române, Asociația Comunelor din România ACOR, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Scopul proiectului este să creeze un cadru favorabil pentru democratizarea accesului la apă, să educe tinerii, să încurajeze locuitorii să participe la protejarea apelor, să consolideze o rețea de entități preocupate de prezervarea patrimoniului hidrografic și să stabilească o legătură afectivă între locuitori și ape.
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021.
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021.
Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.
Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.