Anunturi
Cine sunt Călăuzele
Călăuzele Apelor reprezintă grupul copiilor care au construit, cu mâinile lor, bărci de lemn în mărime naturală, cu care explorează apele din localitățile de care aparțin pentru a învăța cât mai multe despre aceste spații naturale. Peste ani, cu pasiunea pentru natură și cunoștințele acumulate, ei vor putea deveni ghizi destoinici ai vizitatorilor. Călăuzele provin din Mila 23, Orșova, Drobeta Turnu Severin, Eșelnița, Sfântu Gheorghe, Sulina, Piscu, Chilia Veche și Comana. Și-au construit canotcile și pagăile în ateliere de „învățare cu sens”, în sesiuni de câte 4 săptămâni, sub îndrumarea marangozului Viorel Gheorghe al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23. Aceste grupuri de ucenici-marangozi formează clubul pe care l-am numit împreună „Călăuzele Apelor”.


VIZIUNE
OPORTUNITĂȚI
VIZIUNE
Ce și-au propus Călăuzele Apelor
– să protejeze și să promoveze valorile naturale și care țin de cultura oamenilor
– să încurajeze turiștii să descopere peisajele naturale cu grijă față de mediu și viețuitoare
– să stârnească interesul față de cultura locală, multiculturalitate și diversitate culturală
– să încurajeze tururile de explorare a patrimoniului local și ca prilej de mişcare în aer liber
– să fie buni cetățeni, să facă alegeri raționale și responsabile față de mediu şi comunitate
– să se documenteze din surse verificabile și să caute oportunități creative de dezvoltare locală
OPORTUNITĂȚI
Călăuzele Apelor au ocazia să
– dobândească noi abilități, utile pentru creşterea personală şi pentru a putea contribui la dezvoltarea comunității
– descopere oportunități locale (activități prietenoase cu natura și mediul, care valorifică specificul local: gastronomie, turism cultural, ecoturism, meșteșuguri și design, activități agricole care pot valorifica rațional resursele)
– acceseze oportunități de voluntariat şi internship în proiecte culturale, sociale, educaționale
– se conecteze la o rețea națională de copii cu interese și obiective comune
Valori
În calitate de Călăuze ale Apelor cu abilități de ucenic de marangoz, acțiunile copiilor din rețea au în vedere:
Știri de la călăuze
Lansarea la apă a canotcii construite de copiii din Mila 23
Sâmbătă, pe 29 octombrie, începând cu ora 14:00, lansăm la apă o nouă canotcă realizată de la zero de o…
Atelierul Mobil – Apele Unite ale României, Mila 23 - prima săptămână
19 octombrie 2022 Joi, pe 6 octombrie, am lansat Atelierul Mobil la Mila 23, casa noastră din Delta Dunării. Am…
Start-ul atelierului canotca-școală de la Mila 23
7 octombrie 2022 Azi începem un nou atelier Apele Unite ale României la Mila 23, satul unde s-a născut Ivan…
Preview Atelier canotca-școală de la Mila 23
7 octombrie 2022 Dacă vă întrebați cum vor construi micii marangozi din Mila 23 canotca, vă oferim aici o mostră…
Invitație la lansarea la apă a canotcii copiilor din Comana
12 iulie 2022 Minifestivalul pe apă „Descoperă Rowmania, Comana” invită copiii de toate vârstele la vâslit! Sâmbătă, pe 16 iulie, cei…
Start-ul atelierului canotca-școală de la Comana
17 iunie 2022 Miercuri, pe 15 iunie, am deschis la Comana prima ediție din 2022 a atelierului de construcție de…
Lansarea rețelei naționale Călăuzele Apelor
6 octombrie 2021 Sâmbătă, pe 2 octombrie, la Sulina, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 a lansat rețeaua Călăuzele Apelor, clubul…
Atelierul de la Piscu prezentat de TVR
1 octombrie 2021 În 10 şi 11 octombrie, Televiziunea Română difuzează două ediții realizate de Oana Radu Turcu, jurnalist tv,…
Lansarea la apă a canotcii realizate de copiii din Chilia Veche
16 august 2021 Miercuri, 18 august, ora 10:00, în Chilia Veche, la Pontoane pe Tătaru, va fi lansată la apă canotca…
Atelierul Apele Unite ale României din Chilia Veche - prima săptămână
7 august 2021 Prima săptămână a Atelierului Apele Unite ale României, ediția Chilia Veche 2021, s-a încheiat cu succes! Micii…