Atelierul de la Piscu prezentat de TVR

1 octombrie 2021

În 10 şi 11 octombrie, Televiziunea Română difuzează două ediții realizate de Oana Radu Turcu, jurnalist tv, despre „Atelierul Apele Unite ale României – vâslim pentru comunități durabile”, un program de educație integrată adresat elevilor de gimnaziu, care își propune să le ofere acestora „învățare cu sens”.

La inițiativa Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, timp de trei săptămâni, la Muzeul – Atelier Școala de la Piscu (jud. Ilfov), elevi din localitate, din Balotești, Izvorani, Țigănești (Ilfov) și din Țigănești (Republica Moldova) au construit o canotcă, pe care au lansat-o la apă pe lacul Snagov, la baza sportivă la care Ivan Patzaichin s-a antrenat în timpul carierei și unde și-a coordonat sportivii, ca antrenor.

Prin realizarea ambarcațiunii din lemn, copiii au experimentat aplicarea practică a cunoștințelor dobândite la școală, înțelegând astfel mai bine utilitatea acestora. La atelierul condus de marangozul Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, Viorel Gheorghe, au participat profesori de matematică, fizică, geografie, educație socială, precum și specialiști în dezvoltare durabilă, artă și design asistat de computer.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Telegram
Email