Lansarea la apă a canotcii construite de copiii din Mila 23

28 octombrie 2022

Sâmbătă, pe 29 octombrie, începând cu ora 14:00, lansăm la apă o nouă canotcă realizată de la zero de o nouă serie de marangozi ucenici: copiii din Mila 23, în cadrul atelierului educațional Apele Unite ale României.

Nerăbdători să aibă propria lor barcă, cei mici au pornit într-o aventură de trei săptămână în care au învățat cum să pună în practică noțiuni deprinse la școală, la orele de matematică, geografie sau fizică. Aplicate în viața reală, acestea se materializează într-o canotcă. Mai mult, au învățat lucruri interesante despre meșteșugul construirii bărcilor, au descoperit importanța apelor pentru dezvoltarea unei localități și în construirea identităților locale. Au aflat cum se pot folosi de natură și resurse, fără să le risipească, și care sunt principalele principii ale dezvoltării durabile.

Îndrumați de Viorel Gheorghe, marangozul Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, au măsurat, desenat, tăiat, șlefuit, cusut, lipit și vopsit materialele pentru a crea mai întâi băncuțele, apoi pagăile și în cele din urmă propria lor barcă. Acum a venit momentul să o testeze și să arăte întregii comunități că barca lor, canotca Mila 23, e gata de dat la apă!

Odată cu terminarea Atelierului, copiii sunt incluși în clubul Călăuzele Apelor, dedicat tuturor elevilor celor care, de-a lungul timpului, au fost implicați în construcția unei canotci la ei în localitate. Din Călăuzele Apelor fac parte, până acum, elevi din: Drobeta Turnu Severin, Eșelnița, Piscu, Chilia Veche, Sulina, Sfântu Gheorghe, Comana și Mila 23.  Clubul oferă copiilor șansa să interacționeze, să schimbe idei și să intre în competiții între localități, activități care le dezvoltă spiritul de călăuze ale zonelor pe care le reprezintă. Astfel ei învață să aprecieze, să îngrijească și să valorifice resursele locale naturale și culturale pe care le au la dispoziție.

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 mulțumește pentru implicare copiilor, părinților, învățătorilor și profesorilor din Mila 23, Primăriei Comunei Crișan, Școlii Gimnaziale Mila 23 și Școlii Gimnaziale Crișan.

Atelierul Apele Unite ale României la Mila 23 a fost realizat în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, cu sprijinul Kaufland Romania.

Atelierul face parte din proiectul „Apele Unite ale României”, care promovează democratizarea accesului la apă și vizează conștientizarea privind importanța apei pentru dezvoltarea comunitară. Este inițiat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 împreună cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Active Citizens Fund – Romania.

 

***

Proiectul Apele Unite ale României – democratizarea accesului la apă este derulat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Fundația Dala, Asociația miniMASS, Asociația Unda Verde, Apele Române, Asociația Comunelor din România ACOR, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este să creeze un cadru favorabil pentru democratizarea accesului la apă, să educe tinerii, să încurajeze locuitorii să participe la protejarea apelor, să consolideze o rețea de entități preocupate de prezervarea patrimoniului hidrografic și să stabilească o legătură afectivă între locuitori și ape.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Telegram
Email